Definiția cu ID-ul 911162:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMÚNĂ, comune, s. f. I. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate, condusă de un sfat popular comunal. Comuna este un centru important de populație țărănească, compus din unul sau mai multe sate, avînd o populație în jurul a 3000 de locuitori. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 44. ◊ (În vechea organizare administrativă a țării) Comună urbană v. urban. Comună rurală v. rural. ♦ (În evul mediu) Așezare urbană în țările din apusul Europei (în special în Franța, Italia și Germania), care s-a dezvoltat în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și care se bucura de o anumită autonomie. 2. (În expr.) Comuna primitivă = prima formație socială, corespunzînd unor forțe de producție slab dezvoltate, în care baza relațiilor de producție o constituia proprietatea în comun a mijloacelor de producție, relațiile între oameni fiind de colaborare și ajutor reciproc, fără clase sociale și fără exploatarea omului de către om. În orînduirea comunei primitive, baza raporturilor de producție o formează proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. STALIN, PROBL. LEN. 877. Comuna agricolă forma cea mai înaltă a cooperării gospodăriilor țărănești, în care proprietatea obștească se va extinde asupra tuturor mijloacelor de producție. Comunele agricole apărute în U.R.S.S. în prima etapă a organizării colhozurilor erau premature datorită tehnicii insuficient dezvoltate și au fost reorganizate în arteluri. Comuna agricolă viitoare va apărea atunci cînd pe ogoarele și în fermele artelurilor vor fi din abundență cereale, vite, păsări, legume și tot felul de alte produse, cînd artelurile vor avea spălătorii mecanice, bucătării-cantine moderne, fabrici de pîine etc. STALIN, O. XIII 372. Comuna (din Paris) = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate și constituind prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului. Aniversarea Comunei.Comuna din Paris a dat avînt proletariatului din lumea întreagă în lupta contra orînduirii sociale capitaliste, înarmîndu-l cu experiențele dobîndite de ea în lupta pentru socialism. ENGELS, la MARX, R. CIV. 6. Comuna din Paris s-a născut în focul luptei proletariatului parizian pentru apărarea patriei cotropite de armatele germane și pentru răsturnarea burgheziei, care, trădînd interesele naționale, a capitulat în fața cotropitorilor și s-a aliat cu ei împotriva propriului popor. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1989. 3. (În expr.) Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez.