3 definiții pentru comânji

comânjí vtr [At: DA ms / V: ~ngí / Pzi: ~ésc / E: ns cf tămânji, tămânda] (Reg) 1-2 A (se) murdări. 3-4 A (se) unge. 5-6 A (se) tăvăli.

comânjí, comânjésc, vb. IV (reg.) a (se) murdări; a (se) unge; a (se) tăvăli.

comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans.Der. comînjeală, s. f. (murdărie).

Intrare: comânji
verb (VT403)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comânji
  • comânjire
  • comânjit
  • comânjitu‑
  • comânjind
  • comânjindu‑
singular plural
  • comânjește
  • comânjiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comânjesc
(să)
  • comânjesc
  • comânjeam
  • comânjii
  • comânjisem
a II-a (tu)
  • comânjești
(să)
  • comânjești
  • comânjeai
  • comânjiși
  • comânjiseși
a III-a (el, ea)
  • comânjește
(să)
  • comânjească
  • comânjea
  • comânji
  • comânjise
plural I (noi)
  • comânjim
(să)
  • comânjim
  • comânjeam
  • comânjirăm
  • comânjiserăm
  • comânjisem
a II-a (voi)
  • comânjiți
(să)
  • comânjiți
  • comânjeați
  • comânjirăți
  • comânjiserăți
  • comânjiseți
a III-a (ei, ele)
  • comânjesc
(să)
  • comânjească
  • comânjeau
  • comânji
  • comânjiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)