comănac, comănace, (comânac), s.n. – (reg.) 1. Pălărie călugărească, rotundă, fără boruri confecționat din lână: „Comănacul popii are, în vârf, o cruce” (Bilțiu, 2013: 77); „Cal fără țifrășag, / Capu fără comănac” (Bârlea, 1924: 13). 2. Capacul cazanului de la horincie (ALR, 1956: 249). – Et. nec. (DER, DEX); din srb. kalamank (MDA).