cóită, coite, s.f. (reg.) 1. Cățea. 2. Femeie cu moravuri ușoare. 3. Femeie frumoasă, dar leneșă: „Tot o coită de șerpoaie” (Bârlea, 1924: 63). – Din magh. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, după DER; MDA); lat. coita (Pascu, după DER), cf. coit „împreunare sexuală”.