Definiția cu ID-ul 440117:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cocóș (cocóși), s. m.1. Masculul găinii. – 2. Trăgaci. – 3. Floricele de porumb. – 4. Ansamblul celor patru bucăți ale nucii. – 5. Prună putredă. – 6. Știft, pivot. – 7. Proptea, reazăm, sprijin. – Mr., megl. cucot, cócut. Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului” la Petronius, lat. med. coccus (› fr. coq), it. cocca „găină” (Battisti, II, 991), fr. cocorico, sp. quiquiriqui etc. Nu încape îndoială că în der. cuvîntului a influențat sl. kokošĭ „găină”. După mai mulți autori, sl. este etimonul direct al rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54; DAR) dar transformarea semantică ridică probleme (mr. și megl. provin din sl. kokotĭ „cocoș”). Cf. bg. kokoška „găină”, sb. kokoš „găină”, kokot „cocoș”, pol. kokosz „găină”, kokot „cocoș” etc. Kokoš cu sensul de „masculul găinii” apare totuși în rut., slov., ceh., ca și în mag. kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον, alb. kokoš. Cel puțin o parte din aceste cuvinte poate proveni din rom. Ideea unei origini expresive a cuvîntului rom. a fost avansată de Pușcariu, Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine rom. cuvintelor mag., rut., slov. și ceh., ca și săs. Kokosch. Der. cocoșesc, adj. (de cocoș); cocoșește, adj. (precum cocoșii); cocoșar, s. m. (sturz, Turdus viscivorus), cf. bg. kokošar „șoim” (menționat de DAR, însă care nu poate avea legătură directă cu rom.); cocoșel, s. m. (dim. al lui cocoș; pasăre de hîrtie; floricele de porumb; știft, cui; nume dat mai multor plante); cocoși, vb. (despre cocoși, a călca găina; a se împăuna; a bate, a ciomăgi), în ultimul său sens confundîndu-se cu vb. a cocoșa, de la cocoașe „gheb”; cocoșoaică, s. f. (plantă, Arum maculatum).