COBORÎ, SCOBORÎ (-or) I. vb. tr. A da jos, a lăsa jos dintr’un loc ridicat, a pogorî: cioclii au coborît săcriul în groapă (NEGR.); Ⓕ: ~ glasul, a vorbi mai încet, cu un ton mai jos. II. vb. intr. și refl. 1 A se da jos dintr’un Ioc înalt, ridicat, a se pogorî: și ne coborîm noi și ne tot coborîm cu mare grentate pe niște povîrnîșuri primejdioase (CRG.); din trăsură coboară o damă elegantă (CAR.) ¶ 2 ~ din scaun, a renunța la tron, a abdica: p’aci era să se scoboare din scaunul împărăției (ISP.) ¶ 3 A trage la un hotel, la un han: mă coboram la otelul de Fetersburg, în casele lui Beizadea Petrache Mavrogheni (I.-GH.) ¶ 4 A-și urma drumul spre apus: soarele se scobora încet spre asfințit (VLAH.) ¶ 5 A-și trage originea, a-și avea obîrșia: Românii se coboară din coloniștii romani.