Definiția cu ID-ul 439969:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cobărlắu (-ắi), s. m.1. Vagabond, nomad. – 2. Hoț. Mag. koborló (Drăganu, Dacor., II, 900; DAR), de la kób(or)ol „a hoinări”. Aceleiași rădăcini îi aparțin cobăltoc, s. m. (Trans., cerșetor) și cobărlui, vb. (Banat, a fura).[1]

  1. Var. cobârlău (cf. def. din Dicționarul de Sinonime și DAR). — blaurb.