Definiția cu ID-ul 909976:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele înguste, în formă de arc, care sînt fixate în spate de coloana vertebrală, iar în față merg pînă la osul pieptului, alcătuind toracele animalelor vertebrate. Coastele, deși sînt oase lungi, n-au canal medular.Prin blană-i numeri [ursului] coaste slabe. BENIUC, V. 34. Avea dureri nesuferite în arcurile coastelor și arsuri pe șira spinării. VLAHUȚĂ, O. A. 122. ◊ Expr. Slab, de-i poți număra coastele = foarte slab, slab de tot, uscat. Numai iată ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i număr ai coastele. CREANGĂ, P. 194. 2. Partea laterală a corpului omenesc, mergînd de-a lungul coastelor, de la umeri pînă la coapse; partea analoagă a corpului la animale; flanc. V. rînă. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Meleli înfipse ambii pinteni în coastele armăsarului. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. A zăcea pe coaste = a zăcea culcat din cauza unei boli grave. Dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, buhos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. A lăsa sau a pune (pe cineva) pe coaste = a-l face să zacă din cauza bătăii M-am întors cu folos, bădie. – Așa? Iți arăt eu ție folos, de te pun pe coaste. SADOVEANU, P. M. 73. A sta cuiva în coaste (sau în coastele cuiva) = a sta prea aproape de cineva și a-l stingheri în mișcări, a-i sta în drum. A avea (pe cineva) în coaste = a se simți stingherit de permanenta apropiere a cuiva, a nu mai putea scăpa de cineva. A pune (cuiva) sula în coastă = a sili, a obliga pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu. A i se lipi coastele (de foame) = a fi foarte flămînd, a fi mort de foame. ♦ Partea laterală a unui lucru (spre deosebire de centru sau de celelalte părți); latură, margine. Sicriul cel în care se dădea orz la cai... sta în preajma fîntînii într-o rînă și spart la o coastă. SADOVEANU,J. 228. În coasta casei era un păr bătrîn. VLAHUȚĂ, O. A. 132. Vîntul ne bătea în coasta vaporului, prin urmare mișcarea vasului era la o parte. BOLINTINEANU, O. 270. ◊ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă, înrr-o rînă. Luntrea se răsturnase pe o coastă.Zaharia al lui Uracu stătea pe-o coastă, pe Laviță, cu un cojoc pe el. DUMITRIU, B F. 26. Se culcă pe-o coastă, în iarbă. BUJOR S. 78 3. (Uneori urmat de determinarea «a muntelui», «a dealului», «a movilei» etc.) Suprafața înclinată a unei înălțimi; pantă, clină, povîrniș. Pe coasta muntelui înalt Porniră brazii la asalt, Oșteni pletoși. Prin coama lor Străbate vîntul vuitor. DEȘLIU, M. 14. Sînt copii. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd. OOȘBUC, P. I 224. Verzi sînt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spînzurate de coastele dealurilor, limpede și senin ceriul tău. RUSSO, O. 22. ◊ Fig. El șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung... asupra pămîntului. EMINESCU, N. 65. 4. Mal, țărm (al unei mări sau, mai rar, al unui lac). Coastele Mării Negre.Artilerie de coastă = artilerie care asigură apărarea litoralului, trăgînd contra obiectivelor navale. 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. V. aripă. În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cnprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 3 48.