2 definiții pentru cloncăitură
cloncăitúră sf [At: GORJAN, H. II, 58/16 / Pl: ~ri / E: cloncăit + -ură] Cloncănit (2).
CLONCĂITÚRĂ, cloncăitúri, s. f. Cloncăneală. (cloncăi + suf. -tură)
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de tavi
- acțiuni
Intrare: cloncăitură
cloncăitură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | cloncăitură | cloncăitura |
| plural | cloncăituri | cloncăiturile | |
| genitiv-dativ | singular | cloncăituri | cloncăiturii |
| plural | cloncăituri | cloncăiturilor | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||