Definiția cu ID-ul 439657:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cléște (clește), s. n.1. Unealtă alcătuită din două brațe încrucișate care servește la apucarea, întoarcerea unei piese. – 2. Pensetă. – 3. Mucarniță. 4. Spărgător de nuci. – 5. Instrument de extras dinți. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealtă de dulgherie, pentru strîns sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brațe în formă de clește ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a însemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ște, megl. cleaști. Sl. klĕšte, pl. de la klĕšta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klĕšti, sb. klĕste, slov. klešč, rus. klesti.Der. cleașcă, s. f. (clește; cîrlig; unealtă stricată, vechitură, rablă); cleștar, s. n. (unealta dogarului; năvod); cleș(t)niță, s. f. (clanță de ușă; ușă falsă; ciot de creangă); încleșta, vb. (a apuca, a prinde; a îndesa; a strînge în brațe; a strînge, a presa); încleștătură, s. f. (epilepsie); descleșta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slăbi strînsoarea).