O definiție pentru clausula


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

clausula (cuv. lat.: < claudere, „a închide”) 1. Formulă muzicală concluzivă. Spre deosebire de cadență (1), c. se referă la mersul orizintal, melodic; este întâlnită mai ales în psalmodie*, dar și în unele genuri modale plurivocale (v. multivocalitate) ale ev. med. și Renașterii. S-au diferențiat două tipuri de c.: perfecta (finalis, primaria, principalis), care încheie pe finalis* (finalis cluasum) și imperfecta (ficta, subsidiaria, peregrina) care încheie pe o altă treaptă* decât finalis (finalis apertum). De regulă, o c. este definită prin sunetele: antepenumtima, paenultima* și ultima [v. vox (3)]. Prefigurând cadența armonică, sensul coborâtor dar, mai ales, suitor al semitonului* (viitoarea sensibilă*) este hotărâtor. Astfel în c. cantizans semitonul urcă. Din punct de vedere melodic, c. monodică*, numită și c. Landino introduce între paenultima și ultima o terță* inferioară. C. Landino se păstrează și în c. polif. la trei voci (2), în care se remarcă saltul de octavă* și, respectiv, de cvartă* al vocii mediane. O c. care s-a impus este cea cu dublă sensibilă, numită și c. Machault. 2. În Ars antiqua*, numele unei piese care dezvoltă în organum* o formulă finală de gradula* sau de alleluia*, dând astfel un final multivocal unei piese începute în cantus planus*. Uneori aceste c. au dat naștere unor conductus*-uri; se consideră că ar fi și la originea motetului*, deși nu fac apel la cuvinte.

Intrare: clausula
clausula
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.