Definiția cu ID-ul 23465:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLÁNȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă. 2. Fig. (Peior. și fam.) Gură. ◊ Expr. A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte). Rău (sau bun) de clanță, se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva). Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci! – Cf. clanț.