Definiția cu ID-ul 909258:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. (În regimul feudal) Muncă pe care țăranul era obligat s-o presteze gratuit în folosul stăpînului moșiei; reprezintă forma cea mai caracteristică a rentei feudale, deci a raporturilor de producție care stau la baza orînduirii feudale. V. boieresc. Domnitorul mărește numărul zilelor de clacă la douăsprezece. IST. R.P.R. 283. Mai specialiști în chestiuni de clacă decît clăcașii, nu cunosc. CAMIL PETRESCU, B. 148. – Pribegi de bir și clacă, Copii fără noroc, Tu-i strîngi în codrii noaptea Sub brazi, pe lîngă foc. COȘBUC, P. I 217. Mă duela moșia mea, la Țălinoasa, și poroncesc țăranilor să-mi facă o clacă de vro cinci zile. ALECSANDRI, T. II 239. Claca și la noi, ca pretutindeni, este o urmare, un drept al feudalității, adus din țările occidentale în Ungaria și în Polonia și de acolo în Principatele Romîne. KOGĂLNICEANU, S. A. 140. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mîntuială, neîngrijit, prost. Muncă colectivă benevolă pe care o fac țăranii unii în folosul altora și care de obicei este însoțită de o mică petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. șezătoare. Să ne ducem sara unele la altele... cu toate că vremea clăcilor a cam trecut. CAMILAR, TEM. 60. La lelea Ilinca era clacă de tors în seara aceea. SANDU-ALDEA, U. P. 202. Și la clacă și la nunți Și la glume-n șezătoare Numai eu să nu fiu oare? COȘBUC, P. II 170. O dată, noaptea, la o clacă de dezghiocat păpușoi, i-am scos Măriucăi un șoarec din sîn. CREANGĂ, A. 63. Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă, fără miez; flecăreală. Dacă... ai poftă și vreme să mai schimbăm două vorbe de clacă, mă găsești, după amiezi, 1/2-5, la Gambrinus. CARAGIALE, O. VII 332. (Despre persoane) A ajunge de clacă = a ajunge de batjocură. 2. Prestație ocazională la diverse lucrări de interes public. În ziua de sfîntul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7.