Definiția cu ID-ul 551314:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CLÁCĂ (< bg., scr.) s. f. 1. Formă a rentei în muncă prestată de țărani șerbi și liberi, fără pămînt, în Țara Românească și Moldova, în beneficiul stăpînilor de pămînt. A cunoscut o permanentă creștere, ajungînd în sec. 19 la 56 de zile în Țara Românească și 84 în Moldova. Desființată prin reforma agrară din 1864, ea s-a menținut sub forme deghizate până în sec. 20; (în Moldova) boieresc (2). 2. Muncă colectivă benevolă pe care o fac țăranii, unii în folosul altora, și care de obicei este însoțită de o mică petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. șezătoare (1).