ciucalắu, ciucalăi, (ciucălău), s.m. (reg.) 1. Știulete de porumb; cocean. 2. Ciucure, împletitură din lână, franjuri: „[Mărțișorul] îl împletem din două fire. La capăt îi făcei ciucaluă și le legai” (Bilțiu, 2009: 47). 3. Apelativ vulgar, cu sensul de „penis”. – Din magh. csukló „articulație; încheietura mâinii” (Scriban, MDA), srb. čokov (MDA).