O definiție pentru ciubotări


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

A CIUBOTĂRÍ ~ ésc intranz. rar A practica meseria de ciubotar; a fi ciubotar. /Din ciubotar

Intrare: ciubotări
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciubotări
  • ciubotărire
  • ciubotărit
  • ciubotăritu‑
  • ciubotărind
  • ciubotărindu‑
singular plural
  • ciubotărește
  • ciubotăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciubotăresc
(să)
  • ciubotăresc
  • ciubotăream
  • ciubotării
  • ciubotărisem
a II-a (tu)
  • ciubotărești
(să)
  • ciubotărești
  • ciubotăreai
  • ciubotăriși
  • ciubotăriseși
a III-a (el, ea)
  • ciubotărește
(să)
  • ciubotărească
  • ciubotărea
  • ciubotări
  • ciubotărise
plural I (noi)
  • ciubotărim
(să)
  • ciubotărim
  • ciubotăream
  • ciubotărirăm
  • ciubotăriserăm
  • ciubotărisem
a II-a (voi)
  • ciubotăriți
(să)
  • ciubotăriți
  • ciubotăreați
  • ciubotărirăți
  • ciubotăriserăți
  • ciubotăriseți
a III-a (ei, ele)
  • ciubotăresc
(să)
  • ciubotărească
  • ciubotăreau
  • ciubotări
  • ciubotăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)