Definiția cu ID-ul 906706:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIORÎ́, chiorăsc, vb. IV. 1. Intranz. A ajunge chior; a-și pierde un ochi; p. ext. a-i slăbi vederea, a orbi. Unul din ei fuga să vîre mîna în ceaun, să ieie apă și să deie la ochii celui ce aproape chiorîse de durere. ȘEZ. I 280. ◊ Tranz. Atunci... am descărcat țeava dreaptă și l-am chiorît [pe urs] de ochiul drept. La TDRG. Era să mă chiorască! Cine azvîrle cu bulgări? ALECSANDRI, T. 392. 2. Refl. (Familiar) A se uita prea de aproape sau prea insistent la ceva (cum fac cei care nu văd bine), a se uita atent, cu curiozitate; a se uita chiorîș, a se holba, a se boldi. Iar te chiorăști la slove? CAMILAR, N. I 99. Nenea Ghiță s-a mai chiorît prin ciobul de sticlă, apoi s-a întors cu o privire pe care nu i-o mai văzuse Mitrea. SADOVEANU, M. C. 32. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumină) A-i slăbi puterea de iluminare, a da lumină foarte slabă. Acolo sub pămînt și lămpile chiorîră. CAMILAR, N. I 359. Abia se zăreau niște gări mici cu felinare chiorîte de albăstreala camuflajului. CAMILAR, N. II 100. 4. Intranz. (învechit) A ochi, a ținti. Unde chiorăște și unde lovește. PANN, P. V. I 10.