Definiția cu ID-ul 547323:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÉLĂLALT, CEÁLALTĂ, ceilalți, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai depărtat dintre amândoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, în partea cealaltă, printre desișuri mărunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toți cei care sunt de față sau care pot fi luați în considerație, afară de cel sau cei amintiți în mod special sau scoși din discuție. ◊ (Adjectival) Nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni (CREANGĂ). ♦ (Adjectival, determinând cuvinte care exprimă o diviziune a timpului) Imediat următor altuia. Lumea cealaltă. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalți, celorlalte.Var.: célalalt, céealaltă pron. dem., célalt, céllalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.