Definiția cu ID-ul 905839:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEAÚȘ, ceauși, s. m. (Învechit) 1. (La turci) Funcționar inferior al sultanului, care făcea mai ales serviciul de ușier sau de curier al curții, ori de aprod. Împăratul de vedea, Nici p-atît nu se lăsa: Semn ceaușului făcea Și degrabă c-aducea Un cal negru. TEODORESCU, P. P. 608. 2. (La noi, în orînduirea feudală) Nume dat unor funcționari publici: a) căpetenie, șef (al unui grup mai mic). Un ceauș de dorobanți venea înainte mîncînd pămîntul și învîrtea peste cap ștreangul. CARAGIALE, O. I 240. Pornirăm amîndoi pe jos spre casa clucerului, la care, în urma noastră, ceaușul de slujitori înșiruia oameni de jur împrejur. GHICA, S. 9. Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, îi tot zicea: Iancule, Jianule... TEODORESCU, P. P. 291. ◊ Ceauș spătăresc = comandant al lefegiilor spătărești. Lefegiii spătarului, în număr de 500 [erau] subt comanda ceaușului spătăresc. BĂLCESCU, O. I 13; b) vătaf sau căpetenie de surugii de la poștele statului. Opt cai cu doi surugii, precedați de un ceauș călare. GHICA, S. A. 94; c) aprod. Un ceauș îi aduce înainte doi împricinați, să-i judece. GHICA, S. XVI. 3. Om de serviciu la sinagogă. Din cînd în cînd un ceauș trece grăbit spre sinagogă. SADOVEANU, O. II 421.