Definiția cu ID-ul 1328842:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
(Cap de) Meduză – De o frumusețe răpitoare, Meduza, una dintre cele trei Gorgone, era vestită îndeosebi prin părul ei bogat, mătăsos, cîrlionțat. Pentru că a pîngărit templul zeiței Atena, aceasta a prefăcut părul Meduzei în șerpi, iar privirea ei care aprindea văpaia inimilor într-o privire care stingea flacăra vieții. Eroul grec Perseu i-a tăiat capul, la vederea căruia oricine se preschimba în stană de piatră. Capul Meduzei a devenit astfel o imagine literară pentru ceva care înspăimîntă. Al. Macedonski, în „Articole literare”, scrie despre analiza critică: „Pentru mediocrități, ea va fi capul Meduzei; pentru scriitori de talent, oglinda greșelilor de evitat”. MIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni