Definiția cu ID-ul 903256:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CADÉNȚĂ, cadențe, s. f. 1. Repetare regulată a unei mișcări. [Stropii] cad rari și grei... teribila lor cadență începe să se facă auzită. BOGZA, C. O. 61. Acușa la ureche-i un cîntec vechi străbate. Acuși o armonie de-amor și voluptate Ca molcoma cadență a undelor pe lac. EMINESCU, O. I 96. ◊ Loc. adv. În cadență = cu mișcări repetate la intervale egale. A mării unde-albastre alunecă-nspumate Și fulgeră-n cadență. EMINESCU, O. IV 310. Ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al monastirei în cadență îl izbesc. ALEXANDRESCU, P. 132. 2. Mișcarea regulată și uniformă a pasului în marș; numărul de pași pe care-l execută un militar sau o unitate într-un minut. Ține cadența... Un, doi... trei... patru. CAMILAR, N. II 245. Cei mai mulți [invalizi] sînt descoperiți și înaintează cu pălăriile în mînă, în cadența unor pași betegiți. SAHIA, N. 22. Își ascuți auzul, aplecînd capul să prindă cu urechea cadența slabă a pașilor din depărtare. BART, E. 185. ♦ Numărul de lovituri pe care o armă sau o gură de foc îl trage pe minut. 2. Succesiune ritmică a unor unități în muzică și în poezie. Poet am fost și-n libere cadențe Cîntai Amorul ce-mi robi toți anii. TOPÎRCEANU, B. 89. Inima iarăși pornește să-mi bată Și bate-n cadență de vers! IOSIF, V. 64. Vorbele s-au așezat la rînd și s-au mlădiat în cadență după o lege de armonie. VLAHUȚĂ, O. A. II 107. ♦ Succesiune de armonii – dînd impresia unei liniștiri – care formează partea finală a unei compoziții muzicale. ♦ Pasaj mai mare de virtuozitate solistică, situat de obicei în părțile finale ale unui concert pentru instrument și orchestră.