Definiția cu ID-ul 905592:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂÚȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn sau de metal în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua cu el apă, făină, grăunțe etc. Se dădu lîngă firul de apă și ținu palmele potrivite în chip de căuș. SADOVEANU, Z. C. 290. Vîntul în ogeac suspină, Mișcă-ntr-una cleampa ușii; Amorțit-au greierușii Subt căușul de făină. IOSIF, PATR. Ilinca a ieșit cu un căuș de grăunțe să dea de mîncare la păsări. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. ◊ (Poetic) În căușul palmei mici, [lacrimile] Străluceau ca licurici. CASSIAN, în POEZ. N. 109. ◊ Expr. A face mîna căuș = a da mîinii forma unui recipient, apropiind degetele și adîncind palma. A-i cădea sau a-i veni (cuiva) drăguș la căuș v. drăguș. ♦ Cantitatea de lichid, de făină, de grăunțe etc. care intră în vasul descris mai sus; fig. cantitate mare. Flinta-i sămănase, în carne vie, un căuș de gloanțe. GALACTION, O. I 249. Am un căuș de alune Și numai două-s bune (Soarele și luna). GOROVEI, C. 351. 2. Nume dat diferitelor unelte sau părți ale uneltelor în formă de căuș (1): a) (regional) instrument de pescuit. Să iei căușul ist de prins pește... și du-te tot așa spre soare-răsare. ȘEZ. XXI 27; b) cupa la roata morii de apă. Țăranii din munte întrebuințează... morile cu roate așezate de-a curmezișul (roate cu căușe sau făcaie). ODOBESCU, S. II 107; c) lingura cu care zidarul ia varul sau tencuiala; canciog.