Definiția cu ID-ul 429156:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cătúșă (cătușe), s. f.1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laț. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătușe „pisică”. Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau catá s-a pierdut, ca și der. cătușe „pisică”, (cu suf. -), menționat într-un glosar din sec. XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș). Der. cătușa (var. cătuși, incătușa), vb. (a pune în lanțuri); cătușar, s. m. (înv., temnicer); cătușnică, s. f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din rom. (accepția 1) a trecut în rut. katuša „tortură” (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură”.