Definiția cu ID-ul 905492:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de formă carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de căi, servind la transportul persoanelor sau al poverilor mici. O dată se făcu un freamăt într-un colț, la gură unei ulițe. Venea repede o căruță. DUMITRIU, N. 28. Moș Sandu și încă vreo zece tă. ani, care aveau căruțe ori care cu boi, se îndeletniceau fiecare să mai dreagă cîte ceva la car. BUJOR, S.132. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur cu patru telegari. ISPIRESCU, L. 38. Tămădăienii... au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămîne de căruță = a pierde o ocazie, a rămîne în urmă. A cincea roată la căruță v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în telegúță) v. car. 2. Cantitate (de fîn, de lemne etc.) care se poate încărca pe o căruță (1). O căruță de lemne.