cărbunel sm [At: T. PAPAHAGI, M. 81 / Pl: ~ei / E: cărbune + -el] 1-12 Cărbunaș (1-12). 13 (Reg) Specie de iarbă de munte nedefinită mai îndeaproape. 14 (Reg) Plantă din această specie.

cărbunel, cărbunei, s.n. – (bot.) Iarbă ce crește pe munte (Papahagi 1925). Cărbuni (Phyteuma spicatum L.). În Maramureș se folosește ca plantă medicinală: „colburi de cărbunari când doare pieptul” (Borza 1968: 130); „Să bem apă din izvoară, / Să ne paștem cărbunei, / Să ne fătăm mielușei” (Papahagi 1925: 80). – Din cărbune (< lat. carbonem) sau cărbunar (< lat. carbonarius).