cărbunar, cărbunari, s.m. – (bot.) Iarbă ce crește pe munte (Papahagi, 1925). Cărbuni (Phyteuma spicatum L.). „Să bem apă din izvoară, / Să ne paștem cărbunei, / Să ne fătăm mielușei” (Papahagi, 1925: 80). ♦ (med. pop.) În Maramureș se folosește ca plantă medicinală: „Colburi de cărbunari când doare pieptul” (Borza, 1968: 130). – Din cărbune (< lat. carbo, -onis „cărbune”) + suf. -ar (DEX, MDA); lat. carbonarius „cărbunar” (DLRM, Șăineanu, Pușcariu, CDDE).