Definiția cu ID-ul 905408:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂRĂBĂNÍ, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu ton amenințător) A pleca repede de undeva; a se căra, a o șterge. Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Fără determinări locale) Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. 2. Tranz. (Complementul indică o povară, o încărcătură, reprezentată de obicei printr-un număr de obiecte, rar printr-un număr de persoane) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (repede); a căra. Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. ◊ Fig. Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. ◊ Expr. A cărăbăni cuiva la pumni (sau paime, ciomege etc.) sau a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc. I-a cărăbănit la ciomege, cît a putut.Bre!... da te l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.