Definiția cu ID-ul 905291:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPÍȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă de fîn (mai rar de alte plante de nutreț sau chiar de cereale) de formă conică și de mărime variabilă, după regiuni. Pleoapa soarele-și închide Sus pe-o căpiță de otavă. GOGA, P. 23. Dădură într-o poiană frumoasă, unde era cîteva căpițe de fîn și otavă groasă pe lîngă ele. RETEGANUL, P. I 46. ♦ Grămadă făcută din alte obiecte (avînd formă asemănătoare cu cea a grămezilor de fîn). O căpiță de brînză cu smîntînă. HOGAȘ, M. N. 36. ◊ (În comparații) Ce bucurie, ce răcnet au fost cînd și-au văzut pajura puii săi teferi în cuib și stîrvul dușmanului căpiță la poala muntelui. SBIERA, P. 86. 2. (Rar) Căciulie, căpățînă (de usturoi). Voia la d-voastră... răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi ce stăteau mai departe o căpiță de usturoi și pregătindu-se -a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66. – Variantă: copíță (ODOBESCU, S. I 148) s. f.