Definiția cu ID-ul 905038:

CĂLDÚRĂ, călduri, s. f. (Mai ales la sg.) 1. Starea sau gradul de încălzire a unui corp (aer, pămînt etc.); temperatură ridicată. La căldură corpurile se dilată.Și e liniște pe dealuri... Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Era o căldură nesuferită în ziua aceea. VLAHUȚĂ, O. A. III Gerilă se întindea de căldură. CREANGĂ, P. 251 Lucea luna cu lumina Și soarele cu căldura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ (Poetic) Avea în glas căldura-amiezii; De viață mult îi era dor. PORUMBACU, A. 10. 4 ♦ (La pl.) Timp călduros, atmosferă fierbinte. Au început căldurile. ♦ (Fiz.) Formă de mișcare a materiei care se poate exprima în unități de energie sau în calorii. Căldură de evaporare. Căldură de dizolvare. Căldură specifică = cantitatea de căldură necesară pentru a ridica cu un grad temperatura unui gram dintr-un corp. Căldură animală V. animal2. Căldură atomică = produsul dintre greutatea atomică și căldura specifică a unui corp. ♦ (Mai ales la pl.) Temperatură ridicată a corpului; febră. Avea călduri și se întorcea cînd pe dreapta, cînd pe stînga. BASSARABESCU, V. 45. ♦ (Mai ales la pl.) Senzație de căldură care însoțește anumite stări emotive. Ea-mi sare-n drum, că doară-doară M-apuc să-i spun o vorbă-n poară; Și dacă tac, îi vin călduri Să moară. COȘBUC, P. I 128. 2. Fig. Ardoare, înfocare, patimă. Punea în toate... aceeași căldură a sufletului. IBRĂILEANU, A. 132. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet Și cu-a vorbelor căldură. COȘBUC, P. I 95. Pare că îl dojenește cînd șoptește cu căldură. EMINESCU, O. I 154. Ș-așa cînta cu căldură, De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 3. Fig. Afecțiune, amabilitate, prietenie. Multă căldură pentru Anculia nu simțeau în inimă. DUMITRIU, V. L. 33.