Definiția cu ID-ul 427670:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căí (-ăésc, -ít), vb.1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință).