cârâitură sf [At: GANE / Pl: ~ri / E: cârâi + -tură] 1-2 Cârâială (1-2).

CÂRÂITURĂ ~i f. Țipăt al unor păsări (găini, ciori etc.). /cârâit + suf. ~ură

CÎRÎIALĂ (pl. -ieli) sf. CÎRÎIT sbst., CÎRÎITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a cîrîi: cîrîitul cioarelor nu mai găsește astîmpăr (GRL.); cocoșul casei a scos o cîrîitură lungă (GRIG.) ¶ 2 Huiduială (în spec. adresată Țiganilor): huiduielile și cîrîiturile însoțiră pe bieții Țigani, pînă pieriră din ochii lumii (D.-ZAMF.) ¶ 2 Neînțelegere, sfadă, cicăleală: ca să nu rămîie nici urmă de cîrîială între noi (ISP.).