Definiția cu ID-ul 535172:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cântecul bradului, (în folclorul românesc) cântec ceremonial funebru, executat în grup, de femei „numite” (care nu sunt rude ale mortului), în momente fixe și după legi tradiționale. Ca și celelalte cântece ceremoniale (zorile*, cocoșdaiul, cântecul mare, de petrecut, cântec „la priveghi”*), „poate cele mai arhaice din lit. noastră pop.” (Brăiloiu), c. se bazează pe elementele de expresie (poetice și muzicale) reduse, dar de o „neasemuită frumusețe” (Brăiloiu); c. are astăzi o arie de circulație redusă la V țării și face parte din cel mai vechi strat cultural. Textele epice, de o mare frumusețe (plecarea tinerilor pentru a tăia bradul: în „revărsat de zori / Pe la cântători”; întoarcerea în sat „cu roua pe față / Cu ceața pe brață”; metafora „dalbul de pribeag” etc.), descrierea naturii, a momentelor ceremoniale, dialogul (care potențează tensiunea dramatică), monologul impresionant, de un puternic tragism în simplitatea lui, repetarea versurilor cheie, ce menține sentimentul dramatic („Eu dacă știam / Nu mai răsăream; / Eu de-ași fi știut / N-ași mai fi crescut”). Melodiile, totdeauna strofice, sunt unitare în în elementele lor esențiale; în general silabice, adesea melismatice (melismele* având un loc fix în discursul muzical), preptentatonice sau pentatonice*, reduse ca formă la 3-4 rânduri înrudite, de ritm liber, parlando rubaro [v. sistem (II, 6)], caracter sobru, dramatic. Obiceiul de a pune un arbore la căpătâiului mortului (la români, bradul este simbolul tinereții) este cunoscut de multe popoare, însă cântecul se păstrează numai la români, având intonații străvechi de o intensitate expresivă și o măreție deosebite. Sin.: buhaș; steag; suliță.