Definiția cu ID-ul 542898:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, având pe față cusături din fire de lână colorată, pe care îl poartă țăranii și țărancele; pieptar. – Magh. bunda.