Definiția cu ID-ul 426267:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

búndă (búnde), s. f. – Haină îmblănită purtată de țărani. – Var. bo(a)ndră, bundră. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol., țig. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda să vină din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondră; cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.