Definiția cu ID-ul 901889:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă (față de cineva). V. politețe. Se purtă cu mare bună-cuviință. ISPIRESCU, L. 39. Buna-cuviință cerea ca vizitele lui să fie mai rari. NEGRUZZI, S. I 111.