Definiția cu ID-ul 901888:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. (în opoziție cu rea-credință) Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit, onest.