O definiție pentru buimăcitor
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
buimăcitór adj. m., pl. buimăcitóri; f. sg. și pl. buimăcitoáre
Intrare: buimăcitor
buimăcitor adjectiv
| adjectiv (A66) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)