Definiția cu ID-ul 901295:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. 1. v. bucată (1). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. Sfîșiind pasportul, aruncam bucățelele în apă. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A tace (sau a tăia, a rupe) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 12.4. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul. ISPIRESCU, U. 64. Șarpele se zvîrcolea... Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. (În legătură cu verbele «a fi», «a semăna» etc.) Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă, bucățică = exact la fel, leit (cu cineva). Îți samănă ție, ruptă bucățică! CREANGĂ, P. 75. Fețișoara lui... bucățică ruptă tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. Îmi seamănă mie... bucățică tăiată. ALECSANDRI, T. I 173. ♦ (Prin restricție, cu nuanță afectivă) Lucru de mîncare. Îi puneau masă curată și-i păstrau bucățica cea mai aleasă, cînd venea de la serviri la trei. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi generos. A-i lua (cuiva) bucățica din gură = a exploata pe cineva, lipsindu-l chiar și de strictul necesar. [Boierul] ca un om făr’de inimă, a tot căutat să ne gîtuie și să ne ieie și bucățica copiilor din gură. BUJOR, S. 72. 2. v. bucată (2). Merg o bucățică bunișoară. SBIERA, P. 173. Averea bogatului mănîncă bucățica săracului ( = din cauza exploatării, țăranul sărac pierde și puținul ce-l are). – Variantă: (rar) bucățeá (MARIAN, la TDRG) s. f.