brucă sf [At: DA / Pl: ~uci / E: it brocco cf srb bruvka] (Rar) Băț ascuțit la unul dintre capete, cu care se ațâță focul.

BRUCĂ sf. Olten. Băț cu care se sgîndărește focul [srb. bruklje].

BRUCER (pl. -ere) sn. Băn. 1 – BRUCĂ ¶ 2 Făcăleț (LIUB.).

brucă (-ci), s. f. – Vătrai. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu it. brocco, fr. boche. – Der. bruci, vb. (a ațîța; a înțepa); brucer (var. brucelnic), s. n. (băț cu care se mestecă mămăliga); brucoi, s. n. (agrafă); bruceală, s. f. (acțiunea de a face găuri cu un băț pentru a pune sămînța); brucitură, s. f. (gaură pentru sămînță).