branle [branl] s.n. Vechi dans francez, la modă în sec. 16-17. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • /<fr. branle.

branle (cuv. fr. [brã:l], „clătinare, legănare, oscilație”), dans francez din sec. 16-17 (echiv. cu engl. brawl și cu it. brando), provenind, se pare, dintr-una din figurile de basse-danse*. B. a fost repede adoptat în suitele* instr. În manualul său de dans (Orchésographie, 1588-89, reed. 1888), Thoinot Arbeau [anagrama lui Jehan Tabourot, 1520-1595], descrie mai multe variante, de ex.: b. simplă, b. dublă, b. veselă (ritm ternar*), b. din Bourgogne (ritm binar*). B. dispare ca dans de curte la sfârșitul sec. 17, dar rămâne ca parte integrantă a suitei fr. pentru orch. În sec. 18, genul cade în desuetudine, b. devenind sin. cu ronde.