Definiția cu ID-ul 422239:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bórtă (bórte), s. f. – Gaură, scobitură, groapă. Germ. Borte (Mîndrescu 30; Borcea 179; Gáldi, Dict., 191). Rut. bort(a), drept etimon al rom., derivă de la el pe care DAR îl indică (Candrea, Elemente, 404). Și pl. borți este posibil. – Der. borti, (var. borteli, bortili), vb. (a găuri); bortos, adj. (săpat, golit). Cf. burtucă.