Definiția cu ID-ul 899787:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Mold.) Poznă; lucru sau faptă nepotrivită; năzbîtie. V. boroboață. (În forma boanță) Fără îndoială că și ele făceau din cînd în cînd cîte ceva, cîte vro boață... dar o făceau tot pe furiș. CONTEMPOPANUL, IV 502. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a da peste) boață = a da peste o belea, peste un necaz neprevăzut. Și s-apucă... de tăte poznele, făr-a se gîndi c-ar da peste vro boață. ȘEZ. VI 4. – Variantă: boánță s. f.