betejune sf [At: DA ms / Pl: ~ni / E: betegi + -ime] 1 (Reg) Infirmitate. 2 (Spc) Epilepsie.

BETEJUNE s. f. (TR) Vătămare. La cîțiva și moarte s-au făcut, și betejuni la alții. R. GRECEANU; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: beteag + suf. -une. Vezi și beteag, betejeală, beteji, betejie, betejit, beteșig, nebelejit. Cf. betejeală (2), betejie. substantiv feminin