Definiția cu ID-ul 417123:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bértă (bérte), s. f. – Podoabă de cap, văl. – Var. b(e)artă, bortă, partă. Mag. bérta, din germ. Berthe, cf. fr. berthe, sp. berta. Var., provenind din mag., sînt populare în Trans., ca și der. bertelie. Pentru acesta din urmă, cf. Bogrea, Dacor., IV, 793.[1]

  1. Var. bartă (def. după DAR). — blaurb.