Definiția cu ID-ul 900673:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

BÁZĂ s. f. (< fr. base, cf. it. base < gr. basis „sprijin”): element fundamental, esențial în structura unui cuvânt (după împrejurări, concretizat în rădăcina sau în tema acestuia: alb – în alburiu, înfrumuseț – în înfrumusețăm etc.). ◊ ~ de articulație: mod specific etnic de pronunțare (de articulare) a sunetelor într-o limbă sau într-un dialect. ◊ ~ dialectálă (a limbii literare): fundament al limbii literare, alcătuit din particularitățile cele mai importante ale unui grai sau dialect, selectate de aceasta și impuse ca norme supradialectale unice, datorită prestigiului (economic, cultural, politic) pe care graiul sau dialectul le au în viața socială și culturală a unei anumite comunități lingvistice. Deși în sistemul limbii literare sunt incluse și particularități ale celorlalte graiuri sau dialecte, nota dominantă aparține b. dialectale. Există o permanentă „rivalitate” – în profunzime sau la suprafață – între diversele varietăți geografice ale unei limbi pentru dominație (socială și literară). B. dialectală a limbii italiene este dialectul toscan, a limbii spaniole – dialectul castilian, a limbii franceze – dialectul din Ile de France, iar a limbii române – (sub)dialectul muntean (graiurile dintre Târgoviște și Brașov, impuse prin tipăriturile lui Coresi). Termen folosit în sintagma cuvânt-bază (v.). ◊ ~ a gramaticii: (în gramatica generativă) element al componentului sintactic al gramaticii generative, care determină forma structurii de adâncime (v.) a propoziției [în opoziție cu elementul transformațional al aceluiași component sintactic, care determină forma structurii de suprafață (v.) a propoziției].