Definiția cu ID-ul 897970:

BĂLÁN, -Ă, bălani, -e, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Blond, bălai. Înainte de a trece la dreapta țîțacăi Leona, mi-a mîngîiat părul bălan. SADOVEANU, N. F. 158. Cu deosebire mi se lipi de inimă un tînăr nalt, bălan și de o înfățișare foarte distinsă. VLAHUȚĂ, O. A. 145. Ieși, copile cu părul bălan, afară și rîde la soare, doar s-a îndrepta vremea. CREANGĂ, A. 34. Injunia sa se vede că fusese bălan, căci ochii lui aveau încă o ușure văpsea de alb-albastru. NEGRUZZI, S. I 58. Spre țară au plecat, Cu Marin și cu Ciocan, Cu Lisandru cel bălan. ALECSANDRI, P. F. 180. ♦ (Substantivat, m.; în superstiții, ironic) Dracul, diavolul (Atestat în forma regională balan) Bălan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151. 2. (Despre animale domestice) Cu părul alb; plăvan, bălai. I-aduse... un cal bălan. BENIUC, V. 36. Mînză bălană Paște noaptea-n poiană (Luna plină). SADOVEANU, P. C. 10. Oiță bălană, Cu lînă bîrsană, De trei zile-ncoace Gurița nu-ți tace. TEODORESCU, P. P. 435. Mîncatu-s de dușmani, Ca iarba de boi bălani. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. Boi, bour ei... Pe pînteci bălani, Pe spate plăvani. ALECSANDRI, P. P. 102. ♦ (Substantivat, m. și f.) Nume dat unor animale domestice (boi, vaci, oi, cai, cîini etc.) cu părul alb. Adăp bălanul și-l încalec. STANCU, D. 249. Veniți de puneți mina să scot pe bălana din noroi. VISSARION, B. 41. D-aș mai trăi pîn’la toamnă, Cumătră Ioană, Să pun șaua pe bălană! TEODORESCU, P. P. 332. ◊ Expr. (Popular) E mîncat ca bălana de ham, se zice despre omul prăpădit de nevoi. Popa era călare pe bălană și întreba de iapă, se spune despre cei uituci, zăpăciți sau proști.