Definiția cu ID-ul 898171:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂNUI, bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (De obicei urmat de determinări) A presupune (orientîndu-se după unele aparențe), a presimți, a avea o intuiție. Bănuiam că n-am s-o mai găsesc la întoarcere. SADOVEANU, N. F. 28. Modest pînă a roși cînd auzea laude pentru scrierile lui, [Filimon] n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare merit. GHICA, S. A. 84. ◊ (Cu complement dublu) Am ajuns în locuri necunoscute. Le-am bănuit că sînt locurile mele. SADOVEANU, N. F. 58. ◊ (Rar, construit cu dativul pronumelui reflexiv) Cine ș-ar fi bănuit că eu voi fi vrodată tatăl a trei copii grași, voinici și nebunatici? DELAVRANCEA, H. T. 207. Zînele celelalte începură a-și bănui ceva, dar iară se îmbărbătau [zicîndu-și]: E fată ca și noi. RETEGANUL, P. II 13. 2. Tranz. A lua cunoștință de un obiect mai mult ghicindu-l sau presupunîndu-i prezența; a întrezări. Se uita mereu pe ferestre, acolo unde bănuia prin întunerec arbori și o zare nemărginită. DUMITRIU, B. F. 44. Fără de a fi văzut sau măcar bănuit de garnizoana turcească, își așeză pe la 10 ore cele două tunuri ca la 2000 metri în fața tabiei. ODOBESCU, S. III 573. Astfel poate vom ajunge a bănui și țara și epoca în carele cîntul elenic și-a făcut loc în limba romînă. ODOBESCU, S. I 214. ◊ Refl. pas. Printre sălcii... se putea bănui oglinda rece și lucie a Dunării. DUMITRIU, N. 276. 3. Tranz. A considera pe cineva (orientîndu-se după unele aparențe) drept autor al unei fapte rele, a suspecta, a nutri o bănuială. Îl bănuia de asemenea că e cu mîna lungă. PAS, L. I 80. Tragi cu ochiul la neveste... Da te-or bănui bărbații Și-o pățești. COȘBUC, P. I 238. De cusut n-are chef, Ci-mi iese-afară pe prag Să vază pe cin’i-e drag. Dac-o-ntrebi, dac-o cîrtești, Ea zice c-o bănuiești. TEODORESCU, P. P. 345. 4. Intranz. (Mold., de obicei construit cu dativul) A se supăra (pe cineva), a lua cuiva (ceva) în nume de rău, a-i face mustrări. Cititorii noștri nu ne vor bănui dacă ne vom opri cam mult la analiza unor fraze. GHEREA, ST. CR. II 57. Așa a trebuit să se întîmple și n-ai cui bănui. CREANGĂ, P. 223. [Mama ta] m-a mustra Că te-oi dezmierda, Și mi-a bănui Că te-oi prea iubi. ALECSANDRI, P. P. 8. ◊ (Mai ales în formule de politețe, în construcții negative) Stăpîne, să nu bănuiești, da am să zic și eu o vorbă. CREANGĂ, P. 154. Adeluța nu-i de obrazu d-voastră... Adică să nu bănuiești. ALECSANDRI, T. I Vă rog să nu bănuiți că vi le spun aceste. NEGRUZZI S.I 199. 5. Intranz. (Transilv., Mold.) A-i părea rău de ceva, a regreta. Iubește, mîndră, iubește. Da ia seama ce iubești, Nu cumva să bănuiești, Să nu iubești o nălucă, S-o iubești și să se ducă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ◊ (Construit cu dativul pronumelui reflexiv) De cumva o vei lua, de mare năcaz ne-ar fi, iară de nu o vei lua, ți-i bănui după ea. RETEGANUL, P. III 17. Uitîndu-se cu mulțemire la trecuta ei viață, în care nu are a-și bănui nici de o greșeală. NEGRUZZI, S. I 289.