Definiția cu ID-ul 898057:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂLȚÁT, -Ă, bălțați, -te, adj. 1. (Despre boi, vaci și alte animale, mai rar despre păsări) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau pete de altă culoare (de obicei mai deschise sau albe). V. pestriț. Grupe de vaci greoaie, bălțate negru și alb, se ridică la trecerea trenurilor, în marginea pășunilor, și au aerul că salută. SADOVEANU, O. A. II 186. Erau unsprezece bursucei... unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III 42. D-apoi un vițel bălțai? A rupt funea ș-a scăpat. TEODORESCU, P. P. 335. Ia voi, turcilor, să-mi dați Vro cincizeci de boi bălțați Cu vărgi negre pe spinare, Rotogoale Pe sub poale. TEODORESCU, P. P. 481. 2. (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu prea multe culori; colorat fără gust. Basma bălțată. ♦ (Popular, ironic, despre persoane) Îmbrăcat în haine boierești sau de oraș. Frunzuliță lemn uscat Aoleo, ciocoi bălțat, Sînt trei ani de cînd te cat. TEODORESCU, P. P. 293.