†BĂJENIE Mold., BEJENIE, ❍BEJĂNIE sf. 1 Pribegie, fugă pricinuită de urgia năvălirii dușmanilor; în spec. fuga poporului în munți după învingerea eteriștilor de către Turci (1821): sărmană bibliotecă! uitată în secriul ei la bejenia anului 1821, toată a slujit de fultuială ianicerilor! (NEGR.) ¶ 2 Loc de scăpare, adăpost în munți, prin codri, prin mănăstiri, etc. unde se retrăgea poporul cu tot avutul de frica năvălirilor dușmane: Moldovenii au purces în răsipă carii cum puteau pre la bejeniile lor (NEC.) [vsl. bežanije].