autogeneză sf [At: ENC. AGR. / P: a-u~ / Pl: ~ze / E: auto¹- + geneză] (Blg) Teorie susținută de naturalistul german Haeckel, care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea factorilor interni ereditari și negând cu totul acțiunea mediului ambiant.